Active Beauty
Neurodermatită: explicațiile unui dermatolog și opțiunile de tratament
Text: Dr. Sabine Schwarz

Boală de piele

Neurodermatită: explicațiile unui dermatolog și opțiunile de tratament

Se apropie sezonul rece, iar anumite persoane încep să se confrunte cu prurit la nivelul palmelor și al zonei din spate a genunchilor. Un dermatolog și-a făcut timp să ne răspundă la întrebările noastre despre erupția cutanată recurentă, care generează senzație de prurit, numită neurodermită. Medicul ne explică definiția exactă, simptomele, aspectul și diferitele metode de tratament și ne împărtășește cele mai recente descoperiri, confirmate științific, care pot oferi o ameliorare a simptomelor în contextul acestei boli de piele.

Dr. Sabine Schwarz se bucură deja de 30 de ani de experiență ca dermatolog. Interlocutoarea noastră este specialist în neurodermită și oferă pacienților săi opțiuni terapeutice de ultimă generație pentru bolile de piele în cadrul Centrului de dermatologie Viena, pe care l-a fondat (din acesta face parte și Rețeaua de asistență pentru neorodermatită din Viena).

Doamnă dr. Schwarz, când vorbim despre neurodermatită?


Vorbim de neurodermită în asociere cu eczemele recurente. Acest lucru înseamnă că apar erupții cutanate cu mâncărimi, roșii, recurente, în zone tipice. La adulți, acest lucru afectează în principal zonele cu pliuri mari, ceea ce înseamnă genunchii și coatele. Cu toate acestea, pot fi afectate și alte regiuni, cum ar fi scalpul sau mâinile. La bebeluși, pe de altă parte, cele mai frecvente localizări sunt dosul mâinilor, zona scutecului și încheieturile mâinilor și gleznelor. Cu toate acestea, dacă eczema apare doar o dată pe an, de exemplu, pentru că cineva nu poate tolera un șampon de păr, ceea ce înseamnă că prezintă o alergie de contact (declanșatorul vine din exterior), atunci nu este vorba despre neurodermatită, ci despre o reacție alergică. În cazul neurodermitei, este certă o predispoziție genetică.

Predispoziția genetică înseamnă neapărat că unul dintre părinți suferă deja de neurodermatită?

  1. Neurodermatita reprezintă o boală genetică care poate fi declanșată de diverși factori (cum ar fi dieta). Părinții nu trebuie neapărat să fie afectați, dar pot fi afectați bunicii. Conform teoriei mendeliene a eredității, este posibil ca o generație să nu fie afectată. De exemplu, este foarte posibil ca generațiile anterioare să fi suferit pur și simplu de piele foarte uscată sau de febra fânului. Acesta este deja un indiciu că există o predispoziție, deoarece alergiile și neurodermatita apar adesea în combinație. De exemplu, persoanele alergice care suferă de febra fânului declară că pielea lor este întotdeauna foarte uscată și sensibilă. Prin urmare, sunt formulate următoarele două întrebări în discuția cu pacientul:
  2. Există cineva în familie care suferă de neurodermită?
  3. Există cineva în familie cu o afecțiune cronică (recurentă) a pielii sau este cineva din familie alergic?

Cum se poate determina din punct de vedere medical dacă cineva suferă de neurodermatită?

Se discută cu pacientul despre istoricul medical al acestuia. În plus, se clarifică predispoziția genetică și se examinează zonele tipice de apariție pentru identificarea eczemelor (diagnostic în urma examinării vizuale). În plus, se efectuează un test de alergie și este prelevată o probă de sânge pentru a determina dacă există o predispoziție alergică. Dacă, în cazuri rare, eczema nu este atât de clar vizibilă, se poate preleva și o mică mostră de piele.

Care este terapia pentru neurodermatită?

În cazurile acute, pacientului i se administrează pentru început un unguent cu cortizon pentru a calma pielea. Dacă este necesară o administrare prelungită, se elaborează un plan de tratament în acest sens, conform căruia cortizonul poate fi întrerupt după un anumit timp. De asemenea, se administrează medicamente antialergice (medicamente cu principii active antialergice) pentru a ameliora pruritul și pentru ca persoana afectată să poată dormi din nou. În plus, este indispensabilă terapia cu unguente de îngrijire. Acestea conțin ingrediente care au ca scop să calmeze și să regenereze bariera cutanată și să rehidrateze pielea. Pacienții încearcă de regulă diferite unguente pentru a identifica produsul care este cel mai benefic în cazul lui. A prezentat, de asemenea, utilitate, expunerea la iradierea cu lumină solară medicală (raze UVB). Aceasta poate ameliora neurodermatita după doar a patra iradiere.

O parte din oferta dvs. terapeutică este și consilierea nutrițională. Care sunt aspectele cărora trebuie să le acordați atenție în cazul neurodermatitei când vine vorba despre nutriție?


Echipa noastră include un nutriționist care vă poate ajuta să schimbați dieta, dacă este necesar. Din păcate, aceste costuri nu sunt acoperite de asigurarea de sănătate. Este important ca pacienții să fie informați cu privire la intoleranțele alimentare și să se acorde atenție unei diete care să reducă manifestările inflamatorii. Laptele (lactoza), grâul, citricele, fructoza și histamina pot constitui factori declanșatori pentru neurodermatită și, prin urmare, ar trebui evitate sau înlocuite în dietă, dacă este posibil. De exemplu, în loc de lapte, se poate folosi o alternativă la lapte.


Recomandare: Pe paginile dm.ro este prezentată o gamă largă de băuturi din plante.

Pentru a obține mai multă claritate cu privire la obiceiurile lor alimentare, persoanele afectate ar trebui să gestioneze un jurnal alimentar. În acest context se constată frecvent că există o anumită preferință pentru dulciuri. Zahărul și dulciurile trebuie reduse în acest caz (această cerință nu se aplică doar în cazul neurodermitei, ci și în situația acneei, al problemelor cu intestinele sau al migrenei). Rapoartele întocmite în baza experiențelor acumulate au evidențiat că trebuie acordată atenție aprovizionării optime cu vitamine și minerale. Dacă este necesar, acestea pot fi administrate sub formă de suplimente alimentare (cu consultarea medicului). Seleniul și zincul prezintă o importanță deosebită pentru formarea celulelor pielii. De asemenea, trebuie să vă asigurați că dispuneți de un aport suficient de vitamina D. Nivelul de vitamina D poate fi determinat de către medicul dumneavoastră și, în caz de deficit, acesta poate fi compensat sub formă de picături sau tablete de vitamina D (D3 + K2).

Metoda dumneavoastră de tratament holistic include și măsuri de reducere a stresului. Ce se recomandă în acest context?

Persoanele afectate trebuie să conștientizeze factorii declanșatori ai stresului și să îi evite, dacă este posibil, sau să învețe cum să le facă față în mod corespunzător. Uneori nu pot fi evitate, de exemplu, suferințele din dragoste, temerile și grijile pot declanșa adesea o acutizare semnificativă a neurodermitei. Sportul, terapia prin artă sau meditația îi pot ajuta pe pacienți să devină mai echilibrați. Este important ca persoanele afectate să fie informate corespunzător cu privire la boala de piele, să învețe cum să se descurce cu aceasta și apoi să se poată reîntoarce la viață.

Ce se poate face în cazurile severe de neurodermatită în care metodele de tratament menționate până acum nu ajută?

În cazurile severe, pot fi utilizate așa-numitele produse biologice. Este vorba despre o terapie cu anticorpi care reglează foarte blând sistemul imunitar la un moment dat. În cele mai multe cazuri, acest aspect conduce la o îmbunătățire semnificativă a aspectului neurodermatitei.
Cu toate acestea, trebuie încercate în prealabil toate celelalte opțiuni terapeutice, deoarece medicamentele biologice trebuie administrate pe parcursul întregii vieți. Această nouă metodă de tratament reprezintă cu siguranță o ușurare. Anterior, în astfel de situații puteau fi administrate doar medicamente intense și cu efecte secundare numeroase. Preparatele biologice pot fi administrate și copiilor începând cu vârsta de șase ani.