Covrigei cu ciocolată: o gustare crocantă pe care o puteți prepara chiar voi!
O surpriză delicioasă pentru toți cei care iubesc combinația dintre dulce și sărat: amestecul de covrigei crocanți și ciocolată dulce-amăruie este gustarea perfectă.
Rețetă de covrigei cu ciocolată: cum preparați acasă!
De ce aveți nevoie:
- două tablete de ciocolată neagră (200 g)
- 1 linguriță ulei de cocos
- puțină vanilie Bourbon
- o formă din silicon
- 20 de covrigei sărați
- câteva migdale întregi
- câteva drajeuri de ciocolată
- puțină sare de mare grunjoasă
Mod de preparare:
1. Topiți ciocolata
Pentru a prepara covrigeii cu ciocolată, încălziți cu grijă ciocolata neagră la bain-marie, împreună cu puțin ulei de cocos și vanilie Bourbon.
2. Adăugați covrigeii
Turnați un strat foarte subțire de ciocolată lichidă în forma din silicon și lăsați-l să se răcească puțin. Apoi adăugați încă o dată aceeași cantitate de ciocolată deasupra. Încorporați aproximativ 15 covrigei în restul de ciocolată care este încă lichidă și amestecați bine.
După aceea, turnați compoziția în forma din silicon și lăsați-o din nou să se răcească, de preferat timp de 15 minute în frigider.
3. Finalizați și decorați ciocolata
Turnați în formă ciocolata pe care ați pus-o deoparte anterior (dacă este necesar, o puteți încălzi din nou) și folosiți-o pentru stratul final. Lăsați apoi preparatul să se răcească din nou.
După ce ciocolata s-a întărit, scoateți-o cu grijă din formă și decorați-o după preferință cu covrigeii rămași, migdalele, drajeurile de ciocolată și puțină sare de mare grunjoasă.
Pentru ca decorul să adere la suprafața ciocolatei, puteți folosi amestecul de ciocolată rămas în cratiță drept „lipici” și să fixați cu el ingredientele. Și gata, visul crocant este pregătit!
Pe dm.ro găsiți și mai multe delicii din ciocolată!
De altfel, covrigeii cu ciocolată sunt perfecți ca mică atenție sau cadou de ultim moment. Iar adevărații gurmanzi îi savurează alături de un Pumpkin Spice Latte, băutura vedetă a sezonului.